Denumirea Sinmartin se poate explica numai prin legenda (la nivelul cunostintelor noastre) precum ca, prin secolul XIII - XIV ar fi fost pe aceste meleaguri un schimnic (calugar) cu numele Martin si acest Martin s-a asezat pe un deal la marginea padurii, intr-un luminis, construind o chilie unde traia . Viata lui de ascet i-a adus numele de Sfint, de unde , dupa legenda, (culeasa de la oamenii din sat) , a primit numele de Sinmartin si satul.
Localitatea este pomenita la anul 1329 sub notatia "terra Zenmarton"(C.Suciu DILT , II , p.130), parohia insa e pomenita abia in anul 1723.
Manastirea s-ar fi zidit prin secolul al XVI-lea. Pastrarea unor obiecte de patrimoniu de la fosta manastire, ce dateaza din secolele XVII-XVIII, coboara existenta Bisericii sub anul 1700 , indicat de altfel si de Eugenia Greceanu (Tipologia Bisericilor de lemn din zona centrala a Transilvaniei. (Privire de ansamblu in urma inventarierii din 1962-1965, in Mon.Ist.,3, Bucuresti , 1969 p. 36) Din timpul principelui Transilvaniei Apafi cel Tinar se conserva icoana Sfantului Dumitru (66cm x 42,5cm) daruita manastirii de un donator necunoscut. Pe marginea acesteia o inscriptie in slavona mai permite a se descifra :"Aceasta icoana au cumparat..." numele donatorului, om liber, poate unul din micii nobili romani din a doua jumatate a secolului al XVIII-lea, din pacate lipsind. Anonimul donator aduce icoana la manastire drept multumire pentru izbanda sa, exclamand in limba romana : " Voii crai Apafi Mihai mladi (cel tinar) Valea Saca de Margine mosia me".
Biserica noua:
Este manastire de calugari, cu 5 vietuitori, cu viata de obste , staret fiind protosinghelul Teodul Libeg.
